Grupul de Istorie Alpină (GIA)

10 Iulie 2010

Turismul în România comunistă


de Marian Anghel


Despre turismul românesc, la munte, mare, deltă sau pe oriunde ar fi, avem propriile noastre impresii, pozitive sau negative.

Unii sunt mulțumiți sau indiferenți , alții din contra, preferă să plece din ţară, oricând au ocazia.

Despre faptul că românii sunt foarte ospitalieri şi te primesc cu pâine şi sare… am auzit şi eu (+ spoturi cu imagini idilice, brand de ţară, muzică şi costume populare), dar nu prea am şi văzut-o practic, prin locurile unde am fost.

Prin comparaţie cu georgienii, de exemplu – care sunt o populaţie de altfel recunoscută la nivel european/mondial ca ospitalieră – din experienţă personală pot spune că românii par nişte hoţi care vor căuta să te păcălească şi să te fure peste tot: cazare, masă, taxi… Bineînţeles, nu toţi sunt la fel – cunosc şi exemple pozitive – dar este suficient să fie o majoritate, pentru a da tonul şi impresia generală, unei persoane care nu are habar ce se întâmplă la noi.

Într-unul din numerele Magazinului Istoric a apărut un articol foarte interesant, care prezintă turismul în România comunistă. Mi s-a părut atât de interesant încât am decis să-l preiau aici, pentru a deveni astfel mai accesibil tuturor celor interesaţi.

Să „ne vedem” tradiţia turismului românesc de acum jumătate de secol!

==================

După anul 1948, instaurarea regimului comunist în România a fost urmată şi de o serie de măsuri de protecţie socială pentru clasa muncitoare, cum ar fi sporirea zilelor de concediu de odihnă plătit, gratuitatea asistenţei medicale şi a concediilor de boală, introducerea biletelor de odihnă şi tratament subvenţionate de sindicate (în proporţii ce variau de la 30% până la 100%).

Naţionalizarea hotelurilor, a unor vile particulare, [a cabanelor, n.n], dar și a spațiilor de cazare ale Oficiului Naţional de Turism (ONT) au permis și crearea unei baze logistice adecvate, pusă la dispoziţia Confederaţiei Generale a Muncii (CGM) condusă de Gheorghe Apostol. De altfel, în 1949 ONT-ul a fost transformat în secţia Sport – Turism a CGM. Ca urmare, sistemul concediilor petrecute în casele de odihnă şi excursiile în diverse zone ale ţării devin accesibile unui număr tot mai mare de persoane.

Odată cu deschiderea politică a României spre Occident, de la începutul anilor 60,a prins contur ideea dezvoltării turismului internaţional, văzut ca o sursă deloc de neglijat de fonduri valutare. Evident, acest lucru presupunea şi un efort de modernizare şi extindere a spaţiilor de cazare, pregătirea unui personal calificat şi o amplă campanie publicitară.

Securitatea a supravegheat foarte atent acest proces, cu atât mai mult cu cât venirea în ţară a unui număr mare de turişti occidentali era privită, nu fără temei, ca metoda ideală de infiltrare a unor agenţi ai serviciilor de securitate adverse şi mijloc de culegere de informaţii. În acelaşi timp, Securitatea a pus în evidenţă minusurile înregistrate, încercând să identifice responsabilii pentru acestea.

Efortul principal în atragerea turiştilor plătitori în valută a căzut în sarcina reînfiinţatului Oficiu Naţional de Turism, cunoscut în epocă drept „ONT Carpaţi”. În patrimoniul acestei organizaţii au fost trecute cele mai reprezentative hoteluri şi cabane, au fost achiziţionate autocare de ultimă generaţie, au fost încadraţi absolvenţi ai secţiilor de limbi străine din facultăţile de filologie pe post de ghizi şi au fost demarate activităţile de promovare externă, sperându-se în obţinerea unor rezultate pe măsura investiţiilor.

Securitatea, monitorizând permanent şi acest domeniu de activitate, oferă factorului politic explicaţiile pentru faptul că rezultatele nu erau cele sperate. La 13 noiembrie 1964. Ministrul Afacerilor Interne Alexandru Drăghici, înainta Consiliului de Miniştri Nota nr. 348 privind „unele defecţiuni existente în activitatea ONT Carpaţi”. Documentul reprezintă o adevărată radiografie a turismului românesc al perioadei, punându-se în evidenţă multe dintre deficienţele care împiedicau România să devină cu adevărat competitivă pe o piaţă atât de exigentă precum cea a serviciilor de turism.

Deşi se făceau eforturi serioase pentru edificarea unei baze materiale adecvate (hoteluri, moteluri, restaurante, baze de tratament) şi se înlăturau unele piedici de natură legislativă (prin acordarea vizelor turistice individuale direct la punctele de frontieră), turismul în România continua să fie prea puţin atractiv pentru turiştii occidentali. Principala cauză a acestei situaţii era atribuită „slabei propagande turistice”.

Chiar şi atunci când erau activităţi de promovare a României, dezinteresul şi lipsa de profesionalism îşi puneau din plin amprenta. Astfel, în februarie 1964, la Stockholm a fost organizată o expoziţie turistică internaţională, la care a participat şi ONT. În stilul care ne caracterizează, pregătirea din timp a materialelor necesare a fost neglijată, recurgându-se la improvizaţii de ultim moment, trimiţându-se „exponate de slabă calitate şi insuficiente”. Ca urmare, standul românesc a fost apreciat drept „inferior celor din alte ţări participante”.

Nu rare erau cazurile când „slaba calitate” a materialelor publicitare erau sesizate abia după editarea şi chiar distribuirea acestora, cu costurile de rigoare (financiare şi de imagine). Astfel, pliantul intitulat „Vacanţă în România”, tipărit în limba engleză într-un tiraj de 150.000 exemplare, a fost distribuit în luna august 1964 în Marea Britanie şi în ţările nordice. Ulterior, s-a constatat că titlul pliantului a fost tradus astfel încât, în loc de „Vacanţă în România” (Holiday in Romania) se putea înţelege „zile de mesteacăn” sau „zile sfinte” (Holydays) în România… În textul pliantului au fost folosite o serie de expresii neutilizate în limba engleză sau chiar greşit traduse. Ca atare, s-a decis retragerea de pe piaţa externă, dar stocurile din Copenhaga şi Stockholm fuseseră deja epuizate, iar cel din Londra era deja pe sfârşite.

Nici captarea bunăvoinţei unor ziarişti din presa de specialitate din Occident nu părea a fi punctul forte al ONT-ului. „În loc să invite gazetari de vază, cunoscuţi de publicu din statele respective, sunt chemaţi alţii, mai puţin însemnaţi, cu care se fac cheltuieli mari fără să se obţină rezultatele scontate”.

În nota amintită se oferea ca exemplu cazul unui ziarist britanic „fără influenţă asupra opiniei publice londoneze” căruia i se oferise un sejur de 21 de zile în România, în vreme ce lui Linker Harold, cineast american care prezenta săptămânal filme turistice la 34 de posturi TV din SUA, i se făcuse un aranjament de numai şase zile şi acestea prost organizate. Vizitarea castelului Peleş a fost programată de ONT într-o zi de marţi, când muzeul era închis, fapt ce l-a făcut pe american să remarce: „în definitiv, vă priveşte dacă nu vreţi să arătaţi ce aveţi mai frumos!”

În notă se sublinia faptul că „un mijloc eficace de propagandă îl constituie înşişi turiştii care ne vizitează ţara şi reîntorşi în strănătate, împărtăşesc impresiile rudelor, prietenilor şi cunoştinţelor, influenţându-le să vină în RPR”. La acest capitol, ONT stătea cel mai prost.

Cele mai frecvente reclamaţii aveau ca obiect faptul că deşi turişii plăteau rezervări la clasa „Lux” pentru hotelurile „Athenee Palace” sau „Lido”, odată ajunşi la Bucureşti, erau cazaţi la „Ambasador”, „Union” sau „Cişmigiu”, primind uneori camere de clasă inferioară.

Acest sistem era practicat de partea română nu numai cu turiştii „de rând”, ci inclusiv cu potenţiali parteneri de afaceri. În luna iulie 1964, reprezentantul unei firme de turism din Anglia soseşte în Bucureşti, după ce în prealabil solicitase ONT-ului rezervarea de camere atât în Bucureşti cât şi în provincie. Cu toate acestea, de câte ori revenea în capitală nu a găsit niciodată camera rezervată, iar când a părăsit definitiv hotelul, i s-a solicitat să achite costul cazării, deşi contravaloarea camarei rezervate fusese achitată încă de la început…

Faptul că această atitudine nu era singulară, este dovedit de cazul proprietarului firmei de turism „Fashion Travel Service” din Los Angeles. Acesta a solicitat, înainte de a pleca din SUA, să i se rezerve două camere categoria „Lux”, achitând în avans toate serviciile comandate. Sosit în România la 9 septembrie 1964 împreună cu soţia, are surpriza de a fi cazat într-o singura cameră cu două paturi. Plecat spre Belgrad la 11 septembrie, îşi rezervă şi achită prin ONT două camere, tot categoria „Lux” la Timişoara. Sosiţi în oraşul de pe Bega, americanii au surpriza de a li se oferi „o singură încăpere, fără baie şi toaletă”. Foarte nemulţumiţi, turiştii au vrut să părăsească imediat hotelul, cerând să continue drumul spre Belgrad. La întoarcere, deşi au solicitat, din nou, ONT-ului să li se asigure cazarea, nu au găsit camere la hotel şi au fost nevoiţi să doarmă trei ore în maşină.

Tratamentul respectiv l-a făcut pe omul de afaceri american să afirme că la ONT „este o debandadă de nedescris, personalul nu ştie ce să facă şi numai când turiştii fac scandal, se găseşte cineva care să le rezolve problemele respective”.

Despre practicile angajaţilor ONT, aveau cuvinte deloc măgulitoare şi turiştii englezi. Unul dintre aceştia relata: „Am fost cazaţi la un cămin studenţesc, unde nu era baie, în cameră nu aveam posibilitatea să atârn o haină şi alte inconveniente la care nu m-am aşteptat pentru preţul pe care l-am plătit. Printre cei cazaţi aici se afla şi un american cu soţia, reprezentantul unei mari firme forestiere, venit la invitaţia statului dumneavoastră. Acesta fierbea de furie, spunând că va arăta în America felul în care ştie ONT-ul să se comporte cu clienţii săi. Nu aş vrea să spun cuvinte tari, dar aceasta este un fel de escrocherie: plăteşti pentru un hotel lux şi te vezi aruncat într-un simplu cămin studenţesc”[…]

Un alt exemplu îl constituie cazul unui grup de patru cineaşti americani veniţi în România pentru realizarea unui documentar. Aceştia, deşi plătiseră anticipat costul a patru camere, reveniţi din provincie s-au confruntat cu încercarea şefului Serviciului Organizarea Programelor din ONT de a-i muta într-un cămin studenţesc, apoi de a-i caza în numai două camere de hotel.

Un cetăţean american, venit în România la invitaţia Băncii RPR, fusese purtat de funcţionarii ONT timp de trei ore între hotelurile „Athenee Palace”şi „Lido”. „ONT Carpaţi – spunea el, este o ruşine pentru statul d-voastră, este de o indolenţă şi o nepăsare nemaiîntâlnită în nici una din ţările în care am călătorit. România este singurul stat unde nişte funcţionari, plătiţi pentru această treabă, îşi bat joc pur şi simplu de instituţie şi turişti”.

Alţi trei turişti francezi, care trăiseră aventuri cu funcţionarii ONT-ului, făceau următoarea apreciere la plecarea din România: „Păcat că aveţi o ţară atât de frumoasă, că aţi realizat lucruri bune, că românii sunt un popor minunat, dacă ONT-ul strică tot ce am vrea să ducem cu noi ca amintire plăcută. ONT-ul nu este o instituţie serioasă şi e regretabil, pentru că vă pricinuieşte mult rău. Dacă nu vă pricepeţi să înfiinţaţi o firmă capabilă să se ocupe de turism, să nu mai faceţi reclamă în străinătate pentru ca oamenii să vină şi să plece nemulţumiţi”.

Un tratament similar era aplicat şi vizitatorilot sosiţi din „ţările frăţeşti”. Actorii Teatrului Mare din Moscova, cazaţi în perioada 10-17 septembrie 1964 la hotelul „Ambasador”, deşi aveau rezervate camerele până la ora 18 a zilei de 17 septembrie, au fost la un pas de a fi evacuaţi în ziua de 16… incidentul a fost aplanat numai după informarea Ambasadei sovietice şi a Comitetului de Stat pentru Cultură şi Artă. Un fapt asemănător s-a petrecut şi cu artiştii circului chinezesc.

Firmele de turism partenere ale ONT-ului, colectau şi ele plângerile turiştilor, folosindu-le apoi ca argumente în timpul negocierii contractelor, pentru diminuarea preţurilor cerute de partea română. Informările Securităţii erau dezbătute în şedinţele Consiliului de Miniştri, încercându-se identificarea unor soluţii de eficientizare a turismului românesc.

Potrivit unui raport al rezidenţei din Paris a Direcţiei de Informaţii Externe a Securităţii, cu ocazia unei reuniuni organizate de Oficiul de Turism al SUA din Paris, directorul Oficiului, vorbind despre dezvoltarea de către ţările socialiste a turismului, a elogiat modul în care unele dintre aceste ţări „ştiu să facă o bună propagandă turistică, menţionând îndeosebi Bulgaria, Yugoslavia şi Ungaria”. În acelaşi timp, a subliniat că „singura ţară socialistă care face o foarte slabă propagandă turistică este România, care cu toate condiţiile pe care le are, nu ştie să le valorifice. El s-a referit la fotografiile şi conţinutul afişelor şi pliantelor româneşti despre litoral, la lipsa punerii în evidenţă de materiale corespunzătoare a locurilor turistice importante, ca mânăstirile, cetăţile, staţiunile balneolimaterice etc.”

În septembrie 1972, Direcţia a VI-a din Direcţia Generală Tehnico-Operativă (structură a Securităţii ce se ocupa cu cenzura corespondenţei şi depistarea „scrierior ascunse”) realiza, pe baza studierii trimiterilor poştale expediate în România de turiştii occidentali care ne vizitaseră ţara, un amplu raport asupra deficienţelor sesizate de către aceştia în organizarea turismului românesc.

La vremea respectivă, Ministerul Turismului, în dorinţa de a asigura un feedback, introdusese chestionare-tip pentru turiştii străini, culegând impresiile acestora la sfârşitul sejurului. Pe un astfel de chestionar, la întrebarea „Ce noutăţi aţi dori să găsiţi la o eventuală vizită în România?”, un turist francez răspundea: „Nu sunt necesare alte noutăţi, măcar de ar fi cel puţin realizate acelea care ne sunt promise la plecarea din Franţa. În comparaţie cu alte firme particulare, turismul în România nu are nici un fel de organizare. Turiştii care s-au lăsat convinşi să vină în România nu mai intenţionează să revină… păcat! În URSS am întâlnit ghizi competenţi, chiar erudiţi, care ar putea să servească de exemplu şi pentru d-voastră. Noi nu suntem comunişti, dar apreciem un dialog autorizat plin de interes”.

[…]Dacă infrastructura vremii era socotită, cel mai adesea, ca fiind satisfăcătoare, serviciile erau adevăratul „călcâi al lui Ahile” pentru turismul românesc. Indolenţa, incompetenţa, lenea şi necinstea păreau a fi elementele definitorii pentru numeroşi angajaţi din turism.

[…] Tot factorul uman părea să fi reprezentat principalul  motiv de nemulţumire şi pentru un turist din RFG: „… ne-aţi scris odată, că oamenii acolo sunt mai prietenoşi, mai amabili decât, de exemplu, în Danemarca. Dar unde sunt ei, afară de familia Boian? În privinţa aceasta, litoralul românesc a fost o mare deziluzie pentru noi. Imediat la sosirea noastră în gara Mangaliei am avut necazuri mari. Nu era posibil să ajungem la ieşirea din gară din cauza unui tren ce staţiona, încurcând traversarea. Am aşteptat o jumătate de oră la mijlocul peronului. La biroul de informaţii, nimeni nu ştia nimic despre hoteluri. Ne-am dus peste dărăpănături spre un hotel mare, dar directorul ne-a refuzat. La hotelul vecin, directorul a fost mincinos. Seara a fixat preţul de 70lei iar dimineaţa 143lei…”

[…] În anii care au urmat până la finele regimului comunist, turismul a continuat să beneficieze de o serie de investiţii, elocventă fiind creşterea numărului de locuri în diversele categorii de spaţii de cazare. În ciuda acestor eforturi, atractivitatea României ca destinaţie turistică devenea tot mai redusă, din diverse motive, dar preponderent, în opinia noastră, din pricina calităţii serviciilor oferite.

de Luminița Banu (extras),

Magazin Istoric, ianuarie 2010

Anunțuri

2 comentarii »

  1. S-ar putea să aflu(pentru referinţe) titlul articolului prezentat ?

    Comentariu de Tóthpál TamásT — 11 August 2011 @ 06:53 | Răspunde

  2. salut!
    cu mandrie anunt ca deja am „furat” o foto de aici si as vrea sa colaboram.noi detinem”Suntem Romania !” un blog nou axat pe promovarea Romaniei cu tot ce inseamna ea.as dori sa ne dati voie sa preluam articole si link pentru a posta si la noi si a juxtapune astfel cele doua bloguri,pt ca vad ca sunteti nu numai bine intentionati dar si documentati.astept acceptul si multumesc anticipat.

    http://suntemromania.blogspot.ro/2013/04/051painea-la-test-un-film-reportaj.html

    Comentariu de nemotoujours — 18 Aprilie 2013 @ 15:40 | Răspunde


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: