Grupul de Istorie Alpină (GIA)

10 Septembrie 2011

Makalu – povestea ascensiunii

articol preluat de pe http://www.horiacolibaseanu.ro

Mai jos, ne-am permis să preluăm ”pentru arhivare și popularizare”, descrierea ascensiunii făcute pe Makalu în 2011, de către Horia Colibășeanu, așa cum apare pe site-ul personal.

 

”Expeditia Slatina-Lhotse a inceput in 7 aprilie cu incercarea de a urca, in scopul aclimatizarii varful Makalu (8463 m).
Am ajuns in tabara de baza dupa 10 zile grele de trekking, in conditii de frig si umiditate si in lipsa echipamentului adecvat, ratacit de liniile aeriene si apoi ramas in urma cu porterii.
Dupa ajugerea in tabara de baza am inceput imediat aclimatizarea urcand pana la 6600 m, in tabara 2, fiind hotarati sa nu urcam mai sus decat in ziua asaltului spre varf, pentru a ne pastra resursele pentru a doua expeditie.
Din pacate vantul puternic din zona varfului a facut imposibila orice incercare pana in data de 18 mai, cand o prognoza favorabila ne-a facut sa pornim spre varf. Am urcat succesiv in taberele 2, 3 si 4 impreuna cu partenerul meu, slovacul Peter Hamor.
Pe 21 mai, la ora 4.30, am pornit spre varf de la o altitudine de 7900 m, unde am dormit surprinzator de bine. In jurul orei 13 am atins varful unde am ramas o jumatate de ora, filmand si facand fotogafii impreuna cu echipa spaniola Martin Ramos-Jorge Echocheaga.
Intoarcerea nu a prezentat dificultati si am ajuns inapoi la cort la ora 17. La 150 m mai jos de varf am intalnit-o pe colega noastra de expeditie Joelle Brupbacher, insotita de serpasul ei, Pasang Sherpa. Desi a fost avertizata de toti din grup ca este deja tarziu pentru a mai ajunge pe varf, a continuat ascensiunea. Doi dintre alpinistii aflati in acea zi in aceeasi zona, un american si spaniolul Oscar Fernandez, cel din urma aflat la o ora in fata lui Joelle, au renuntat la a mai atinge varful pe motiv de timp.
In jurul orei 21.30, aflati in cortul din tabara 4, am auzit zgomote si am vazut raze de lumina. Am iesit afara si am intalnit-o, spre usurarea noastra, pe Joelle care se intorcea de pe varf. Era foarte obosita si ne-a spus ca fara Pasang s-ar fi ratacit si nu ar mai fi reusit sa coboare. A baut o cana de ceai, spunand ca se simte suficient de bine sa mearga mai departe, dupa care a contiuat drumul spre cortul ei, aflat 200 m mai jos.
A doua zi dimineata am strans cortul impreuna cu Peter si in jurul orei 8 am inceput coborarea. In apropierea taberei lui Joelle am vazut o persoana care se deplasa foarte greu. Ajunsi in apropiere am gasit-o pe Joelle ghemuita langa o stanca, in vant, cu fata acoperita cu gheata. Am luat-o si am dus-o in cortul corean abandonat in tabara 4, unde si-a revenit si a spus ca va continua drumul spre tabara 3. O data iesita din cort s-a prabusit, deplasarea nefiind posibila decat sustinuta permanent de 2 persoane. In acest fel, drumul de o ora pana in tabara 3 a durat 4 ore, pana in jurul orei 13. La ora 11, am primit o statie radio de la colegul american David, si am cerut ajutor, serpasi si oxigen, in tabara de baza.
In tabara de baza singura persoana care putea sa aduca o butelie de oxigen in timp util era serpasul Dawa Sherpa, ceilalti alpinisti fiind epuizati dupa ascensiunea varfului sau nerefacuti dupa incercarile anterioare. Dawa era deja cu bocancii in picioare, pregatit sa plece. Din cele aflate de la cei din tabara de baza, leaderul expeditiei Jaggedglobe, de care apartinea Dawa Sherpa, americanul Robert Andersen, a refuzat a-i permite serpasului sa plece cu oxigenul (cumparat de la expeditia coreana).
Datorita acestui fapt am asteptat toata ziua la 7400m in zadar venirea oxigenului, cu Joelle in imosbilitatea de a se misca mai departe. In tabara 3 am stat in cele doua corturi de acolo, intr-unul Joelle si Pasang, in celalalt Peter si cu mine.
La ora 11 am fost chemat de catre Pasang in cortul lor pentru ca Joelle se simtea foarte rau. Desi ii administrasem medicamente speciale pentru altitudine acestea nu puteau compensa epuizarea si lipsa oxigenului. Cand am intrat in cort Joelle nu mai respira. Am facut masaj cardiac, dar nu am reusit sa obtinem nici o reactie. Dupa 20 de minute nu Joelle nu mai avea reflex pupilar, ceea ce in medicina este considerat un semn al mortii. Am anuntat prin radio in tabara de baza, dar aveam sa aflu ulterior, datorita intreruperilor (bateria era terminata), nu am fost inteles si actiunea de salvare a continuat pana dimineata.
Dimineata am lasat corpul lui Joelle in cortul din tabara 3, fiind foarte obositi si neputand lua o decizie. Acesta a fost ingropat ulterior de catre colegul nostru Fabrizio Zangrelli. Coborand spre tabara de baza, am intalnit intreaga echipa de salvare in tabara 2, Jorge Echocheaga, Migma Sherpa, bucatarul nostru (care a incercat in zadar sa ajunga la noi in timpul noptii), Fabrizio Zangrelli, Steve House si Marco Prezjl, fiind ajutati de catre acestia sa dezechipam tabara 2 si sa coboram spre tabara de baza.
Pe ultimul kilometru in apropierea taberei de baza am fost asteptati cu apa de catre prietenii nostrii Oscar Fernandez si Martin Ramos. Deja eram aproape epuizati, abia mergeam, impreuna cu Peter. Pentru prima oara intr-o expeditie, am fost nevoit sa imi dau rucsacul pentru a fi dus de altcineva, fiind ajutati de catre unul din bucatari si Kinga Baranowska.
Datorita oboselii, dar si a evenimentelor din acele zile, am decis sa renuntam la incercarea de ascensiune a varfului Lhotse. 03 iulie 2011
Pagina următoare »

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.